Marea spovedanie a brokerului fugar
Book information
Description
O spovedanie e o mărturisire. Un act de curaj şi în acelaşi timp o uşurare. Nu m-am spovedit niciodată, nici unui preot, nici iubitei, nici măcar propriului meu copil. O voi face acum, public. Nu mă aştept să fiu crezut şi cu atât mai puţin să fiu iertat. Cum cel mai important lucru pe care l-am trăit este chiar scrierea acestei cărţi, am agăţat pe firul genezei „Marii Spovedanii” tot ceea ce mi s-a părut mai relevant pentru a descrie Sistemul, păpuşarii lui şi cauzele care au dus la instaurarea sa. Nu am uitat nimic din ceea ce am făcut şi vreau ca măcar generaţiile viitoare să înveţe ceva din experienţa mea. Cristian Sima Cover Page Marea spovedanie a brokerului fugar PREFAȚĂ INTRODUCERE LA O SPOVEDANIE Partea I – BROKERUL FUGAR 1. Cum am scris cartea 2. Umbrele politicii. 2012 3. Game over! Partea a II-a – DE LA CANAL, LA NOMENCLATURA COMUNISTĂ 4. Oltenița OLTENIȚA FAMILIA MEA 5. Cei 10.000 6. Bătălia de la Mohàcs 7. Invizibile 8. Sahia sau Groza? 9. Olimpiadele de Matematică 10. Nomenclatura comunistă Partea a III-a – MATEMATICA ȘI ALTE IUBIRI 11. Suntem liberi să scriem orice? 12. Fără virgulă4↓ 13. Dream team 14. Mache 15. Marea crăpelniță 16. Cursul despre curs 17. Microfoane și arpagic 18. Despotul luminat 19. Compromisuri . Pentru cine am muncit? 21. Împărțitul tăcerii 22. Trei fete de la ASE 23. De 100 de mărci, brașoave 24. Prietenii mei, iubirile mele, belelele mele8↓ Partea a IV-a – SERVICII ȘI CONTRASERVICII 25. Amadeus 26. Ideologie și trădare 27. Ochi albaștri 28. Outlaw 29. Cazanul 30. 10 lire sterline 31. Bodega din Ferentari Partea a V-a – EURO (PA!) 32. Conferința de la Bruxelles11↓ 33. Euro, de la naștere până la funeralii Partea I. Logodna Partea a II-a. Nunta 34. Cresus sau Midas? 35. Spovedanie rusească Partea a VI-a – Conjurații 36. S.O.V. și Junimiștii 37. Mercenarii 38. Lăcomia Tranziției. Cacealmaua 39. Lăcomia tranziției. Banii lui Ceaușescu 40. Lăcomia tranziției. Cupoane și suveici 41. Afacerea Rompetrol. Inside Trading 42. Trei jocuri cu Dinu 43. Cloșca cu pui de aur 44. Sinapsele corupției 45. Marele Combinator 46. Spovedanie Electorală. Victor Viorel Ponta Partea a VII-a – CUI ÎI E FRICĂ DE SIMA? Flash-uri contra curentului 47. De ce acum? 48. Scrisori islandeze. Oameni de onoare 50. Scrisori islandeze. Nu trageți în pianist! 51. De la invidie, la rușine 52. Agenți imobiliari și agenți secreți 53. Spovedanie în disperare Partea a VIII-a – POATE FI ROMÂNIA NORMALĂ? 53. Spovedanie electorală. Klaus Werner Iohannis 54. V-am înțeles! Partea 1 – Educația 55. Speranța
Similar books
Dragă, unde-s banii?
2021 · PDF
Cultura muzicală de tradiție bizantină pe teritoriul României : în secolul XVIII și începutul secolului XIX și aportul original al culturii autohtone
1989 · PDF
Scufundătorii din Delos: Heidegger şi primii filozofi
2010 · PDF
Imaginea românilor în spaţiul lingvistic german: 1775 - 1918 ; un studiu imagologic
1995 · PDF
Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova. Sec. XIV-XVii.
1971 · PDF
Curs de semiologie medicala: aparatul digestiv
2002 · PDF
Semiologie medicală generală
2009 · PDF
Doctrine biblice: o perspectiva penticostala
1999 · PDF