Infernurile noastre. Jurnal de detentie
Book information
Description
https://ziarullumina.ro/opinii/repere-si-idei/emil-manu-un-scriitor-la-jilava-si-peninsula-123083.html Intr-un interviu acordat lui Liviu Grăsoiu, în 1993, publicat în revista Poesis, Emil Manu mărturisea despre urmările detenției: „în privința vieții am pierdut încrederea în oameni, a trebuit să lucrez ca muncitor necalificat pe un șantier de construcții, să mă calific apoi ca operator chimist de mase plastice și să ajung greu în vechea mea calificare profesională. Anii petrecuți în închisoare sau cei care s-au scurs în lagărul de muncă forțată de la Peninsula m-au învățat că dincolo de zidurile închisorii, în România, aproape toți scriitorii au fost prizonierii propriei conștiințe condamnate la tăcere“. Scriitorul a publicat volumul „Infernurile noastre“, în care și-a adunat amintirile din anii de închisoare, aducând în fața cititorilor durerea omului umilit de ticăloșia unor vremuri cumplite și a unor ființe coborâte la stadiul subuman. Despre acel volum de mărturisiri Dan Tărchilă scria: „Chinurile, metodele de tortură din închisoare, mizeria morală a unei epoci născătoare de brute, toată decăderea umană sunt evocate de scriitor nu pentru a se plânge, ci ca un memento pentru viitor. Cartea este un fel de exorcizare, de eliberare de povara acelui episod din viața lui, care stătea la pândă zi și noapte pentru a-i tulbura existența“. Și mai spunea dramaturgul Tărchilă despre Emil Mânu: „Ca scriitor, excelent. Ca om, admirabil.“ Daniela Șontică, Emil Mânu, Un scriitor la Jilava și Peninsula, în „Lumina“
Similar books
Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941
2005 · PDF
Marea prabusire 1944-1945. 7 milioane de civili urmariti de Armata Rosie
1996 · PDF
Pohod na Sibir! Speranta care a surpat Portile iadului
1994 · PDF
Rumania under the Soviet yoke ( 1949 ) dedicated to Iuliu Maniu
1949 · PDF
Gulagul in constiinta romaneasca. Memorialistica si literatura inchisorilor si lagarelor comuniste ( II )
2005 · PDF
Magadan ( limba romana )
1993 · PDF
Prizonier in propria tara (volumul 1)
1996 · PDF
Parlamentul si viata parlamentara din Romania 1930-1940
2000 · PDF